Numele meu este Sergiu Oltean și sunt președintele Asociației Pro Armenopolis. În colaborare cu Dor Travel și Via Cluj TV, am înregistrat anul trecut Povestea Gherlei, prima poveste înregistrată a unui oraș din România. O formă de respect istoric pentru o comunitate extraordinară din trecut, într-un orășel născut de armeni și crescut de români, maghiari, evrei și romi. Proiectul a fost unul de succes și este folosit azi de agenții de turism, direcțiile de promovare turistică din zonă, ong-uri și profesori. De aceea ne dorim să extindem proiectul mai departe, începând cu Povestea Clujului, o provocare cu mult mai mare decât cea inițiala. Pentru că, la rândul său, Clujul este nu doar o metropola a României de azi, ci și un amalgam cultural format de-a lungul timpului și cu influențe dintre cele mai diverse. Aici și-au găsit locul de-a lungul timpului o mulțime de micro comunități care au pus câte o piatră la construcția actualului oraș.
Această perspectivă mi-a fost deschisă în timpul studiilor de Istorie Medievală la Universitatea Babeș-Bolyai, pe care le-am definitivat cu un doctorat în istorie medievală, concentrându-mă tocmai pe comunitățile etnice și religioase din perioada secolelor 12-14, care au stat la baza localităților de azi. Iar povestea Clujului este una dintre cele mai complexe si interesante. Așa că merită spusă!
Pe termen lung, ne dorim să continuăm cu poveste multor altor comunități din Transilvania. Povestea tuturor merită spusă în forma ei reală și interiorizată de noi, cei de azi. România, Transilvania și orașele noastre nu sunt făcute de cei de azi în forma pe care vrem să o acceptăm. Orice comunitate are un trecut care nu poate fi ignorat și merită scos din uitare.
Obiectivele proiectului
– documentarea evenimentelor și a personajelor istorice relevante;
– scrierea scenariului care va fi înregistrat profesionist într-un studio;
– cooptarea unor profesioniști care să producă întreaga poveste. Actori, producători, editori etc.
– promovarea Poveștii Clujului în online și nu numai.
Durata proiectului
octombrie – decembrie 2023
Nume | Prenume | Numele echipei | Obiectivul de ture bazin | Motivaţia de a susţine echipa |
---|
Suma | Nume | Prenume | Numele înotătorului sau ambasadorului pe care îl susțineți (daca este cazul) | Mesaj de încurajare (daca este cazul) |
---|---|---|---|---|
20 | Oniga | Mara | Un proiect foarte interesant! Mult succes, sunt nerabdatoare sa vad povestea. | |
150 | Badescu | Gabriel |