
Sunteți pe Swimathon, platformă dedicată atragerii de fonduri pentru proiecte din comunitatea locală. Swimathon este un mecanism construit de Fundația Comunitară Cluj în jurul unui eveniment de înot, prin care comunitatea se întâlnește, interacționează și se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante. Organizat anual din 2009, cu o singură pauză, în 2020, cauzată de pandemie, Swimathon Cluj a reușit să mobilizeze peste un milion de lei pentru cauze locale.
După ce în anii trecuți la Swimathon am adunat bani pentru costurile de funcționare ale ONG-urilor în context de criza (Pandemia de Covid) și am sunat mobilizarea în jurul unei cauze unice – dotarea cu aparatură a secției de Oftalmologie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, anul acesta ne vedem din nou la bazin la începutul lunii noiembrie și mobilizăm comunitatea în jurul proiectelor pe care ONG-urilesau grupurile de inițiativă clujene, deoarece impactul lor în comunitate este relevant și important.
Invităm ONG-urile și grupurile de inițiativă să își înscrie proiectele folosind formularul de mai jos, până la data de 20 septembrie. După selectarea cauzelor, începem mobilizarea înotătorilor și donatorilor, iar în prima jumătate a lunii noiembrie ne vedem la bazin, la sărbătoarea comunității și generozității.
Împreună facem #binealacluj
Pentru toate informațiile legate de desfașurarea evenimentul, platforma de strângere de fonduri, calendar și alte detalii te indrumăm să citești regulamentul de organizare: